Ce pierzi daca nu monitorizezi traficul siteului tau

Saptamâna trecută am menționat faptul că site-ul pe care l-am analizat nu avea instalate coduri de monitorizare a traficului web.

M-am gândit că ar fi o idee bună să explic de ce este atât de important să monitorizezi corect traficul de pe site-ul tău și ce pierzi dacă nu o faci. Am facut si eu această greșeală.

Motivul principal pentru care ar trebui să folosești instrumentele de măsura, cel care le înglobează și pe toate celelalte, este analiza traficului.

Indiferent ce alte servicii web folosești, dacă nu îți analizezi traficul, nu poți avea habar ce se întâmplă cu site-ul tău. O strategie bună de optimizare depinde de aceste instrumente de monitorizare trafic web.

Iată ce beneficii îți poate aduce monitorizarea traficului site-ului tău:

  • măsurarea rezultatelor campaniilor tale de promovare
  • contorizarea numărului de vizitatori și segmentarea surselor de trafic
  • determinarea strategiilor ce aduc cele mai bune rezultate
  • evaluarea website-ului în scopul îmbunătățirii experienței utilizatorilor
  • dezvoltarea profilului utilizatorului, pentru a îl înțelege mai bine
  • etc.

Cel mai popular instrument este Google Analytics. Împreună cu Google Search Console (fostul Webmaster Tools), acesta poate oferi statstici interesante despre site-ul tău.

La finalul articolului, vei afla și cum poți să îți instalezi acest tool.

Până atunci, iată ce informații ratezi dacă nu o faci:

1. Numărul total de vizitatori pe site-ul tău

Numărul total de vizitatori nu este neapărat cea mai utilă metrică, dar îți poți da seama dacă website-ul tău este în creștere sau este în scădere.

Chiar dacă nu folosești această metrică la ceva, e interesant și totodată motivant să urmărești cum website-ul tău crește.

Desigur, experiența poate fi și dezamăgitoare, în cazul  în care traficul scade brusc. Totuși, dacă se întâmplă, ar fi o idee bună să afli cât mai repede. Nu crezi? 🙂

De cele mai multe ori, pentru a fi productiv, trebuie să îți setezi niște ținte. Una dintre aceste ținte ar putea fi să crești numărul lunar de vizitatori cu… 10%, să zicem.

Fără instrumente de măsură, îți va fi imposibil să afli dacă ți-ai atins ținta sau nu.

2. Vizitatori unici vs vizitatori recurenți

Atunci când cineva accesează un website, browser-ul salvează un cookie. Acest cookie este un fișier temporar ce transmite anumite informații.

Numărul de vizitatori unici reprezintă clienții noi, cei care nu au mai călcat pe website-ul tău până acum. Aceștia vin de obicei din motoare de căutare, fie prin rezultate organice, fie prin rezultate plătite.

Când un vizitator intră de două ori pe site, acel cookie anunță site-ul și tool-urile. Vizitatorii recurenți pot fi văzuți ca o rețea de social networking, un arsenal de oameni care îți citesc site-ul în mod constant și care au încredere în conținutul tău.

monitorizare trafic website

Rata cu care crește lunar numărul de vizitatori recurenți reprezintă succesul campaniei tale de inbound marketing și a campaniilor tale de SEO (Search Engine Optimization), SEM (Search Engine Marketing) și SMM (Social Media Marketing).

E bine să se păstreze un echilibru între vizitatori noi și vizitatori vechi. Astfel, vei ști că utilizatorii unici pe care îi aduci pe website devin ulterior utilizatori recurenți. E important să îțo creezi o audiență care citește website-ul tău în mod regulat.

3. Sursele de trafic din care vin vizitatorii

Evident, una dintre cele mai importante metrici este sursa din care provin vizitatorii. Vizitatorii care intră direct pe domenii web (ex. siteultau.ro) se numesc vizitatori direcți.

Instrumentele de măsură îți pot spune și dacă vizitatorii au venit din căutarile organice, din reclame plătite, sau de pe alte website-uri.

Sursele de trafic monitorizate vor apărea într-un panou de control. Cele care provin din alte website-uri (nu din motoare de căutare) se numesc referrals sau recomandări.

De exemplu, dacă ai postat un link într-un forum care are foarte multi utilizatori, iar acel link este extrem de accesat, vei ști exact care vizite provin din acel forum.

Poți astfel determina dacă se merită să postezi din nou pe acel website sau nu. Desigur, problema ar putea să nu fie website-ul, ci felul în care ai postat link-ul. Poate că postarea ta nu prea a fost interesantă.

Cele mai populare surse de trafic tip referral sunt rețelele de socializare (Facebook, Twitter, etc.).

4. Numărul mediu de pagini pe sesiune

Utilizatorii nu intră de obicei doar pe prima pagină a website-ului tău. Aceștia dau click-uri pe bara de navigație pentru a explora mai multe pagini din site.

Dacă ai o rețea de link-uri interne bine pusă la punct, îți crești șansele ca utilizatorii să viziteze mai multe pagini într-o sesiune.

Înainte să postezi un articol nou, verifică dacă nu cumva poți pune un link contextual către alte articole din site-ul tău.

Sau, poți să fii proactiv și să te gândești unde ar merge link-uri către articole vechi chiar în timp ce scrii unul nou.

Același lucru l-am făcut și eu la începutul acestui articol, când am vorbit despre strategii SEO.

Desigur, nu e nicio problemă dacă actualizăm ulterior un articol cu link-uri interne.

Este chiar recomandat!

Tocmai de aceea, după ce postăm un articol, edităm și câteva articole vechi pentru a pune link spre cel nou.

5. Cât timp petrec vizitatorii pe website-ul tău

Poți vedea atât timpul petrecut într-o sesiune, cât și timpul petrecut pe o singură pagină specifică.

Timpul mediu petrecut pe o pagină indică performanța acelui conținut.

Scopul tău este să reții cât mai mult un utilizator pe site-ul tău. Acest lucru nu trebuie făcut abuziv, cu  popup-uri său mesaje care îl împiedică să iasă.

Poți să îl convingi să rămână pe site cu un conținut interesant, oferte sau link-uri interne bine amplasate.

Dacă utilizatorii găsesc informația pe care o caută în primele 5 secunde, aceștia părăsesc repede website-ul și e posibil să nu se mai întoarcă. Ei bine, de aceea există campaniile de retargeting.

O campanie de retargeting poate arăta reclame doar utilizatorilor care au accesat deja site-ul tău. Aceste reclame se pot afișa automat pe alte website-uri ce folosesc Google Adsense, sau pe Facebook.

6. Rata de respingere

Rata de respingere este o metrică foarte importantă (în special din punct de vedere SEO), deoarece este un semnal puternic pentru motoarele de căutare.

Dacă un utilizator se întoarce la pagina anterioară sau închide pagina ta fără a urma nici o altă acțiune, atunci rata de respingere va crește.

Inițial am crezut că aceasta metrică este contorizată doar în primele 15-30 de secunde, dar nu este așa. Rata de respingere (bounce rate) poate crește chiar și dacă utilizatorul petrece 5 minute pe acea pagină.

Bounce rate calculează de fapt procentul de sesiuni web cu o singură pagină vizitată.

rata respingere bounce rate

O teorie ar fi că Google folosește această statistică în algoritm și dorește să afle prin ea dacă utilizatorul a găsit ceea ce căuta sau nu și dacă merită să interacționeze în continuare cu website-ul tău.

Dacă a găsit, atunci ar putea urma o acțiune de tipul ‘adaugă în coș’, ‘completează formularul’, ‘cumpără produs’.

Faptul că petrece 5 secunde sau 5 minute este irelevant. Ba mai mult, acele minute ar putea fi o completă pierdere de timp pentru utilizator.

Totuși, subiectul este destul de controversat, în special din cauza website-urilor informative, ca al meu, de exemplu.

Dacă cineva caută o informație iar site-ul o oferă rapid, e normal ca utilizatorul să părăsească pagina.

Multe website-uri informaționale au luat măsuri drastice pentru a reduce rata de respingere. Unele își împart conținutul în mai multe pagini mici, ceea ce crează în cele din urmă o experiență proastă pentru utilizatori.

O idee mai simplă și decentă ar fi un simplu chestionar mic de tipul „Ți-a fost util acest articol? -> Da / Nu”.

Cei de la Google au precizat că rata de respingere ar fi un factor nepotrivit pentru algoritm. Acest lucru are sens, considerând lucrurile menționate anterior.

De asemenea, acest factor ar fi valabil doar în cazul în care toate site-urile de pe Google ar utiliza Google Analyics.

7. Date demografice despre utilizatori

Aceste date te pot ajuta să îți segmentezi mai bine potențialii clienți.

Poți primi informații despre vârstă, sex și locație. Un fel de ASL, ca pe mIRC. 🙂

demografice google

Statisticile sunt extrem de utile pentru website-urile ce au conținutul în mai multe limbi, dar și pentru website-urile ce acționează doar la nivel național.

De exemplu, chiar dacă tu nu țintești neapărat aceaste demografici, dacă cei mai mulți vizitatori sunt bărbați între 18 și 35 de ani, ai putea să îți optimizezi strategia de conținut în această direcție.

Folosește un limbaj adecvat acelei categorii pentru a îi convinge să citească în continuare.

Dacă cei mai mulți vizitatori ai tăi vin din județul București, ai putea să scrii un articol țintit bucureștenilor.

Să presupunem că nișa ta este ‘dezvoltare personală’. Ai putea atunci să scrii un articol intitulat „5 moduri de a te relaxa într-un oraș aglomerat”. Te vei adresa în continuare întregii tale audiențe, dar vei atrage mai ușor atenția celor din metropolă.

8. Paginile prin care utilizatorii părăsesc site-ul

E important să afli prin ce pagini părăsesc utilizatorii website-ul tău cel mai des.

Poți optimiza acele pagini în încercarea de a îi reține mai mult.

Să presupunem că site-ul tău este un magazin online. Dacă cei mai mulți dintre clienți părăsesc site-ul prin pagina de check-out, știi că mai ai de lucru la ea.

pagini de iesire exit page

Această metrică poate indica totodată lucruri pozitive. Dacă cei mai mulți utilizatori trec de pagina de checkout și ies de pe site prin pagina ‘Mulțumesc’, atunci știi că faci ceva bine.

9. Rata de conversie

Rata de conversie reprezintă numărul de utilizatori convertiți în clienți sau oportunități.

Cu ajutorul a Google Analytics poți contoriza de câte ori cineva cumpără ceva de pe site-ul tău.

Astfel poți înțelege ce îi determină pe utilizatorii tăi să finalizeze o acțiune.

Poți utiliza această metrică pentru a face teste de tip A/B. Pune o pagină de vânzare timp de o lună, apoi timp de încă o lună încearcă altă varianta. Vezi care merge mai bine și păstreaz-o pe aia!

10. Top 10 pagini

Ceea ce tu crezi că este cel mai important pe website-ul tău s-ar putea să nu fie în ochii utilizatorilor.

Evident, cel mai probabil pagina de top va fi în multe cazuri pagina principală.

Excluzând pagina principală, un astfel de top te poate ajuta să descoperi tipare în strategia ta de conținut pe care le poți utiliza pentru a crea în continuare articole de succes.

Ce tipuri de articole merg mai bine pe site-ul tău? Poate că toate articolele din top sunt liste. Poate că sunt recenzii. Poate sunt articole de tip „cum să”.

Dacă știi aceste lucruri, ai un avantaj.

Instalarea sistemului de monitorizare

În România avem trafic.ro. Acest website oferă la rândul lui servicii de monitorizare. Serviciile sunt plătite și nu se ridică la nivelul platformei Analytics, care este și complet gratuită.

Totuși, pe Trafic.ro putem vedea un clasament de domenii web românești, după trafic. Aruncând o privire acolo, veți observa că site-urile ce folosesc instrumentele de monitorizare a traficului web de la trafic.ro, sunt printre cele mai mari din țară.

Pagina Top site-uri poate fi și sortată după categorii. Poți căuta nișa ta pentru a identifica potențiali competitori.

Revenind la Google Analytics…

Tot ce trebuie să faci ca să îl instalezi este să te înregistrezi cu contul Google și să introduci pe site un cod javascript.

Mergi pe https://analytics.google.com și înregistrează-te cu adresa ta de Gmail. Dacă nu ai una, o poți crea acolo. Apoi, adaugă proprietatea ta (website-ul) și mergi în secțiunea de administrator – cod de urmărire ( Admin -> Tracking Code).

Acolo vei vedea un cod similar cu acesta:

instalare google analytics

Acest cod trebuie introdus pe toate paginile site-ului tău. Ca să nu îl introduci pe fiecare pagină în parte, trebuie să îl introduci în secțiunea <head>.

Dacă îți dorești să adaugi mai multe coduri de tracking pe website, poți utiliza Google Tag Manager. Acesta le va îngloba pe toate într-un singur cod. Celelalte coduri le poți introduce apoi în interfața Google Tag Manager.

Pentru a instala Tag Manager, mergi pe https://www.google.com/analytics/tag-manager. După ce te înregistrezi, exact ca la Analytics, va trebui să creezi un cont pentru site-ul tău. Poți adăuga mai multe website-uri. Apoi, va trebui să creezi un tag. Fiecare tag va conține alt cod. Poți să începi prin a adăuga codul de urmărire de la Google Analytics.

În final, în secțiunea Admin -> Instalare Tag Manager vei găsi codul javascript care trebuie introdus pe website-ul tău. Acest cod conține toate tag-urile adăugate de tine.

instalare tag manager

Alte statistici

Multe alte statistici sunt disponibile. Unele dintre ele necesită instrumente mai avansate.

Aceste instrumente pot măsura lucruri interesante, mult mai avansate.

De exemplu, poți afla cât de mult dau utilizatorii scroll în jos pe website. Poți rearanja elemente importante de pe website pentru a le face mai vizibile.

Poți de asemenea înregistra fiecare click de mouse sau atingere pe smartphone. Poți vedea unde dau cel mai des click utilizatorii tăi, sau chiar zonele în care umblă cel mai mult cu mouse-ul.

Astfel de servicii sunt oferite de companii precum Kissmetrics, CrazyEgg și Hotjar. Unul dintre dezavantaje ar fi că ai nevoie de un server puternic pentru a le rula fără ca site-ul tău să se miște ca un melc.

Să faci bani online de acasă este unul dintre cele mai tari locuri de muncă, valabil oriunde în lume! Niciun antreprenor care a avut succes pe internet nu a putut reuși fără instrumente de monitorizare a traficului.

Atât pentru SEO, cât și pentru reclamele plătite, procesul de monitorizare trafic web este esențial! Google Analytics este unul dintre cele mai bune servicii web gratuite oferite de cei de la Google. Nu ezitați să îl folosiți pentru a vă îmbunătăți website-ul!

5 comentarii la „Ce pierzi daca nu monitorizezi traficul siteului tau”

  1. Ma intrebam la un moment dat: Oare in Romania Seo asta e un fel de fata Morgana?

    Si dupa mi-am dat seama de Cognitiveseo si am gasit blogul tau.

    Asta e profesionalism la cele mai inalte standarde.

    Felicitari sincere!

    Răspunde
  2. De o jumatate de an lucrez la website-ul pergole-retractabile.ro sa il aduc pe prima pozitie in Google, iar acest articol ma ajuta sa inteleg cum functioneaza lucrurile. Va multumesc.

    Răspunde
  3. intereesant acest articol, lucrez si eu la un site pentru o pozitionare cat mai buna in google. Daca se studiaza pot aparea rezultate bune, pana la un anumit punct.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Shares

SEOproject utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website. Prin continuarea navigării, confirmi că ești de acord cu termenii și condițiile site-ului, cu politica de confidențialitate precum și cu politica de cookie-uri.