Optimizarea pentru motoarele de căutare se află în continuă schimbare. În fiecare an, noi actualizări și tehnologii își fac apariția, schimbând felul în care administratorii își optimizează website-urile.
Un lucru, în schimb, a rămas neschimbat: importanța conținutului. Cei care au avut un conținut de calitate au fost întotdeauna avantajați.
Primul interviu din acest an ni-l aduce pe Cătălin Ionașcu, fondator și scriitor la Romanian Copywriter, o agenție ce oferă servicii de redactare de articole și pagini de vânzare.
În acest articol vei afla de ce este conținutul cel mai important element de pe website-ul tău și cum îl poți îmbunătăți.
Răspunsurile lui Cătălin vor fi scrise cu text italic și cu o culoare ușor mai deschisă. Alături de acestea se vor afla, nelipsit, câteva comentarii de-ale mele. 🙂
Cătălin și-a început povestea pe acest drum din pasiune, scriind pe un blog.
„La început, nu aveam firmă. Am scris și gratuit, ajutând diferite cunoștințe. Cu timpul, din ce în ce mai mulți cititori de-ai mei și-au dorit servicii. Am făcut în așa fel încât să îi pot ajuta și așa a apărut și firma. Nu a fost ușor, dar a fost o experiență fantastică.”
Uitându-mă la această frază, îmi dau seama că îi calc pe urme lui Cătălin.
După o mică dificultate tehnică, am reușit să extrag de la Cătălin tot mai multe idei importante, printre care și sfaturi pe care le-aș recomanda cu încredere oricui.
Ce înseamnă copywriting?
Multă lume confundă acest termen cu drepturile de autor (Copyright ©). Deși se pronunță și chiar se scriu foarte similar, acești doi termeni nu prea au legătură unul cu celălalt.
„În esență, copywriting-ul este o metodă de a crea concepte si conținut cu scop de a vinde. Această vânzare nu trebuie să aibă legătură neapărat cu un produs. Poți vinde și o idee. Scopul final al copywriting-ului este ca cititorul să acționeze într-un anume fel.”
Acest termen este mult mai important pentru SEO decât credeți. Veți afla în curând de ce.
Care e diferența dintre a scrie articole și copywriting?
De multe ori, oamenii cred că a face copywriting este una și aceeași cu a scrie articole. Deși se leagă între ele, nu sunt unul și același lucru.
„La cursuri eu le prezint ca fiind două lucruri diferite. În copywriting vânzarea trebuie să fie cât mai rapidă, aproape imediată. Dacă nu, riști să pierzi contactul cu acel consumator.
Și în redactarea articolelor se face o vânzare, dar pe termen lung. Scrisul articolelor se încadrează în content marketing, o strategie ce necesită timp.”
Nu pot să exprim suficient cât de importantă este fraza „pe termen lung”. Acest tip de vânzare nu o faci doar utilizatorilor, ci și motoarelor de căutare.
Am primit recent un e-mail de la Brian Dean. Acolo, Brian povestea cum John Mueller (Director al departamentului de spam de la Google) i-a spus unui utilizator că dacă are conținut mediocru pe website, cea mai bună soluție este să îl îmbunătățească. Nu să publice mai mult conținut mediocru, ci să îl îmbunătățească pe cel actual.
Mulți administratori au observat că dacă își actualizează periodic articolele, Google le poziționează mai sus. Dacă începi de jos, va dura ceva timp până vei ajunge să fii primul.
De ce text? De ce nu video, de ce nu audio, sau grafic? (în marketing)
Am auzit întotdeauna că prin scris se vinde cel mai bine. Voiam să știu și părerea lui Cătălin despre asta.
„Cel mai mult cred că audiența este cea care contează. Sunt clienți obișnuiți cu ideea de text, care sunt receptivi la a citi mai mult, la a se documenta, la a se informa. Aceștia au răbdarea necesară pentru a înțelege textele mai lungi, iar pentru ei, asta funcționează.
În schimb, în ziua de astăzi, alte categorii de public țintă cum ar fi tinerii – și când spun tineri mă refer chiar la adolescenți spre 20 de ani – sunt mult mai receptivi la grafic și la video. Pentru ei este mai important să vadă cum se întâmplă ceva, o acțiune, la ei asta face vânzarea.”
Așadar, cel mai bine este să ne cunoaștem audiența țintă înainte de a alege canalul prin care ne dorim să facem vânzarea. Acest lucru este extrem de util în marketing, deoarece ne permite să focalizăm timpul investit în ceva eficient.
Crezi că în viitor textul va pierde teren în fața noilor canale (VR, căutări audio etc.) ?
Puțini oameni cred asta dar, în viitor, realitatea virtuală va fi un standard. Experiențele de cumpărare vor fi poate chiar similare cu cele dintr-un magazin fizic.
E adevărat că, momentan, textul este canalul preferat pentru a obține informații. Dar, din moment ce oamenii citesc din ce în ce mai puține cărți și urmăresc din ce în ce mai multe videouri iar copiii preferă desenele mai degrabă dublate în română decât subtitrate, m-am gândit că ar fi o întrebare bună.
„În mod evident, cred că textul se va transforma și se va reinventa, ulterior. Deja este într-un astfel de proces. Am studiat și eu tendința asta și chiar am scris un articol despre content marketing în 2018 pe blog și, într-adevăr, textul reprezintă doar o parte din metodele de marketing.
Sunt încă persoane care percep textul ca pe principala metodă de informare și va trece destul timp, zic eu, până se vor schimba și vor adopta noile tendințe. Dar cât timp va exista această putere de cumpărare a celor care sunt obișnuiți cu textul, eu spun că va funcționa, ceea ce se face acum cu blog-uri, postări, cu tot ce presupune text.
Mi-am pus și eu problema asta: oare meseria mea va mai exista peste 10 – 15 ani? Dar eu cred că textul nu va muri niciodată, ci doar se va adapta și reinventa. De exemplu, ca să faci un video educativ să fie bun, captivant, original și să nu fie improvizat, atunci cu siguranță vei face un scenariu pentru acesta. Apoi, pentru a indexa acel video ai nevoie de un titlu și de o descriere.”
Cătălin spune foarte bine ceea ce spune. Textul nu va muri niciodată.
În spatele oricărui video stă o descriere. În spatele imaginilor stau textele alternative (alt tag). Google a început să introducă pe YouTube subtitrări automate, generate din fișierele audio, tocmai pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba într-un video.
Pe paginile web, în spatele frazelor text stau datele structurate, alte elemente text ce ajută motoarele de căutare să înțeleagă mai bine căutarile.
Cum putem convinge utilizatorul să ia o acțiune, prin text?
Cătălin a spus și la una din întrebările anterioare că vânzarea nu trebuie să fie neapărat un produs, ci și o acțiune. Ei bine, această acțiune înseamnă foarte mult în optimizare.
Dacă utilizatorul părăsește website-ul noastru fără să interacționeze cu el, crește rata de respingere, un indiciu că utilizatorul nu a găsit website-ul nostru suficient de interesant.
„O metodă pe care o aplic deja la anumiți clienți ar fi să le livrăm utilizatorilor/cititorilor conținutul pe bucăți. Dacă oferim cititorilor absolut tot ce au nevoie pe o pagină, considerăm acea pagină un landing page (pagină de destinație) și, atunci, ar fi prima și ultima pagină pe care aceștia ar trebui să o viziteze.
Dacă nu vrem asta, cel mai bine ar fi să le dăm bucățele. În loc să facem un articol cu ’10 pași pentru a obține ceva’ facem două sau trei, iar apoi le legăm între ele: ‘citește continuarea aici’ sau ‘citește partea a 2-a aici’.
Utilizatorul nu mai este obișnuit să se uite la meniul unui site. El intră rapid pe site și studiază direct conținutul. Atunci, putem introduce în interiorul conținutului chenare cu articole relevante, cum fac și site-urile de știri, ca idee.
Aceste metode se pot folosi și pe blog-ul unei companii pentru a păstra pe site-ul lor cititorii.”
Modelul SEOproject nu este neapărat cel al articolelor scurte, servite în porții, dar am în plan să introduc chenare cu articole recomandate și voi urma cu siguranță sfatul lui Cătălin.
Nu trebuie în schimb să abuzăm de această tehnică. Pentru a reduce rata de respingere, multe website-uri împart un conținut scurt în 20 de pagini, reducând mult fluiditatea citirii.
Dacă ați dat peste un astfel de website, știți cât poate fi de frustrant. Aceste practici pot aduce chiar și penalizări Google.
Ei bine, aici intervine cu adevărat copywriting-ul în SEO:
„Copywriting nu înseamnă neapărat o pagină întreagă. Un singur titlu care convinge utilizatorul să se înscrie într-o listă de e-mail poate fi considerat copywriting.”
Atât timp cât convingem utilizatorul să facă o acțiune pe website-ul nostru, scopul nostru a fost atins.
Cum adaugi cuvinte cheie fără a reduce fluiditatea textului scris?
„E o întrebare bună. Experiența utilizatorului este foarte importantă pentru SEO și dictează mult felul în care este perceput un website de către motoarele de căutare: cât stă pe pagină, unde dă click, dacă distribuie pagina pe platformele de socializare și alți indicatori care sunt ca un fel de feedback din partea utilizatorului.
Așadar, este mult mai bine să păstrăm fluiditatea articolului și să nu introducem cuvinte cheie abuziv în text. Mă confrunt și acum cu această mentalitate, veche de câțiva ani buni, de a folosi cuvinte cheie în mod abuziv pe o pagină. Clientul vrea neapărat ca acel cuvât cheie să fie de 10 ori pe pagină.
Dacă ne rezumăm la o densitate a cuvintelor cheie de 1% și dacă folosim, de exemplu, nu neapărat cuvântul respectiv, ci variații sau sinonime ale acestuia, astfel încât să păstrăm textul cât mai fluid, e cel mai bine.
Mulți, din păcate, se blochează în recomandările plugin-urilor de SEO, care nu înțeleg prea bine limbă română și nu fac diferența, de exemplu, dintre ‘haine damă’ și ‘haine de damă’ sau ‘haine pentru dame’.
Extensia te obligă să adaugi cuvântul setat ca principal, de mai multe ori în articol. Dar noi, cu riscul de a avea câteva buline roșii în extensie, preferăm să păstrăm fluiditatea și lizibilitatea textului.”
Sunt complet de acord cu ideile lui Cătălin. Motoarele de căutare sunt suficient de avansate pentru a face legătura dintre fraze derivate și sinonime. Eu nici măcar nu setez aceste cuvinte cheie în Yoast.
De exemplu, articolul meu despre date structurate e optimizat pentru fraza „ce sunt datele structurate”, dar și pentru „cum adaug date structurate pe website” sau „date structurate”.
Fraza „date structurate” este cea mai căutată și dacă o adaug ca frază cheie principală, primesc din start 2 buline roșii (a 3-a ‘nu are legătura’ 😂). Dar, după cum vezi, o am în primul paragraf.
Cu toate acestea, articolul meu este poziționat pe poziția 18 (la momentul scrierii acestui articol) și nu are nici 2 săptămâni de când a fost publicat. Din moment ce concurează cu pagini oficiale de la Google și alte website-uri educaționale vechi, cred că este un rezultat bun.
Prima bulină face referire la legătura din meniu. Absolut niciun motiv de panică. Google nu-i atât de prost încât să nu vadă că dau link spre aceeași pagină, puțin mai jos.
Iar legat de a doua bulină roșie… ce-ar trebui să fac, sa schimb titlul în „Ce sunt date structurate și cum să le adaugi pe website?” Nu merci! Nu luați întotdeauna prea în serios ce spun aceste extensii și încercați să puneți utilizatorul pe locul 1. Altfel, cum spunea Rand Fishkin, pui cuvintele cheie pe locul 1, utilizatorul pe locul 2, iar Google te pune pe locul 45.
Este suficient să ai cuvântul cheie în titlu și în primul paragraf (uneori chiar și un derivat) pentru ca motoarele de căutare să înțeleagă despre ce e vorba. Dacă restul conținutlui este calitativ și pe același subiect cu titlul, cuvintele cheie vor veni de la sine, iar densitatea va fi cea potrivită.
Care este dimensiunea potrivită pentru un articol? Dar pentru o pagina de vânzări?
Unii spun că oamenii caută sa găsească totul într-un singur loc, iar alții spun că oamenii se plictisesc dacă un text este mai lung de 300-500 de cuvinte. Am fost curios să aflu părerea și experiențele unui scriitor profesionist.
„În general, dimensiunea medie a unui articol este între 500 – 700 cuvinte, care să includă 2 imagini.
Pentru o pagină de vânzări, de regulă, cu cât e mai scumpă oferta prezentată, cu atât e mai lungă pagina. De exemplu, pentru o ofertă care valorează, în medie, 200 lei, dimensiunea optimă pentru o pagină de vânzări este de 2000 de cuvinte.”
Cred că este vorba, din nou, de audiență. Dacă cineva e chiar interesat să se documenteze despre un subiect, va aprecia cât mai multe informații într-un singur loc. Dacă cititorul este ocazional, doar pentru o știre, probabil că nu va dori să cunoască fiecare detaliu.
Despre manipulare și ideea de a manipula prin scris
M-a fascinat întotdeauna acest subiect. La GPeC 2017, Cyrus Shepard a prezentat niște statistici din care a reieșit faptul că marketerii sunt considerați printre cei mai de neîncredere/mincinoși oameni. Așadar, unde e limita?
„E de greu de spus. Foarte mulți marketeri nu țin cont de asta, deoarece nu ei sunt cei care influențează calitatea produselor sau a serviciilor pe care le promovează. De multe ori, un copywriter este angajat să scrie că anumite produse sunt cele mai tari de pe piață, fără ca acesta să le fi testat sau să creadă cu adevărat asta. Uneori te poți gândi că minți pentru că așa ți-a spus clientul, că ai fost și tu mințit la rândul tău, dar de cele mai multe ori nu e așa, pentru că, automat, toți își laudă produsele.
Eu cred că cel mai bun copy (text de vânzare) ar fi acela în care am fi sinceri și prin care am da oamenilor de înțeles acest lucru. Îi putem arăta cu statistici și cifre că produsul nostru îl ajută, dar împreună cu alte aspecte, cum ar fi un stil de viață sănătos. E ca un disclaimer, doar că în loc să-l punem ascuns și mic, acolo jos, la final, încercăm să-l integrăm în copy într-un mod cât mai elegant posibil.
În cazul în care produsul chiar e de proastă calitate și nu prea ai cum să fii sincer, e dificil. În cele din urmă, clientul își asumă vina pentru copy. Cel mai dificil este atunci când lucrezi la distanță cu un client și nu ai cum să intri în contact cu produsul lui, așa că te documentezi cât poți și îl crezi pe cuvânt, dar nu îți asumi nicio vină.”
Rămâne la latitudinea copywriterului dacă vrea sau nu să preia un proiect și, în cele din urmă, rămâne la latitudinea vânzătorului dacă vrea sau nu să mintă. El își asumă acest risc.
De obicei, minciunile de acest gen se sfârșesc prost, cum a fost și cazul celor care au vândut brățări magnetice utilizând un video care promitea lovituri mai bune la golf datorate brățărilor. După o vreme, firma a trebuit să returneze banii pentru absolut toate brățările, de două ori, fără a primi măcar brățările înapoi.
Un set de recenzii negative sau o știre pe un post național sunt mult mai eficiente în a destrăma o afacere decât este o pagină de vânzare mincinoasă dar de efect în a o ridica.
Crezi că În România oamenii știu să vândă prin scris?
„Un subiect interesant. Am mai fost întrebat asta. Fără să fiu rău, dacă e să o spunem sincer, cred că mai este mult de lucru. Mai este mult atât în a crește calitatea conținutlui, mai ales în mediul online, unde acționez mai mult, cât și a felului în care se prezintă pe ei, ca scriitori. Cred că este un aspect foarte important.
Am observat, de asemenea, că sunt foarte multe subiecte pe care le caut, dar nu există informații în română. Deci, practic, ar fi aici două direcții: să îmbunătățim ce este deja și să creăm conținut nou pentru ce nu este, iar asta durează.
Am avut un client din domeniul protecției muncii și, tot căutând site-uri similare ne-am dat seama că deja acest client are un avantaj prin simplul fapt că ne-a contactat pentru a îi scrie conținut, deoarece competitorii doar copiază citate din legi și nu se diferențiază cu absolut nimic.
Există mult loc de îmbunătățire în privința asta.”
Recomand tuturor celor care citesc acest blog, ba chiar îi rog să posteze conținut de calitate în nișa lor. Cine știe, poate cândva voi avea nevoie să fac ceva ce tu știi să faci și mă poți ajuta. În felul acesta, îți pot deveni un potențial client.
Despre Romanian Copywriter și serviciile oferite
„Am mers de la început pe nișă. Copywriting și redactarea de articole sunt cele două servicii principale oferite. Când mă refer la aceste servicii mă refer la tot procesul.
De exemplu, la copywriting de la crearea conceptului de bază pentru orice fel de material, stabilirea structurii conținutului și redactarea efectivă a acestuia. Oferim texte pentru orice tip de campanii desfășurate online sau offline. La redactarea de conținut ne ocupăm de website-uri, newslettere sau texte pentru social media. Orice presupune text, cu alte cuvinte.
Nu facem, în schimb, design grafic.
De asemenea, eu mai țin cursuri de copywriting și redactare de articole. Cursurile sunt în colaborare cu o agenție din București. În mare parte, cursurile au loc la București, dar mă deplasez și în Cluj iar mai nou s-ar putea și în Timișoara.
La cursuri se înscriu în general tineri și persoane din diverse companii de marketing. Este un curs adresat mai mult începătorilor. În curând, va fi și un workshop.”
Mai multe detalii despre serviciile oferite de Cătălin se pot afla pe website-ul lui, Romanian Copywriter.
Concluzie și idei cheie din interviu
Iată care sunt principalele idei din acest interviu:
- Copywriting nu este tot una cu content writing. În copywriting, vânzarea trebuie făcută cât mai rapid. În content writing, vânzarea se face pe termen lung.
- Nu trebuie să forțăm adăugarea cuvintelor cheie în text, în detrimentul fluidității acestuia.
- Poți împărți un articol în mai multe părți sau poți recomanda cititorilor alte articole relevante pentru a îi păstra pe website.
- Administratorii care dezvoltă o strategie de conținut au un avantaj față de competiție.
- Lungimea medie pentru un articol este de 500-700 de cuvinte, iar pentru o pagină de vânzare, numărul de cuvinte crește în raport cu valoarea ofertei.
- Manipularea, în vânzare, ține mai mult de etică și este la latitudinea fiecărui copywriter. Utilizată într-un mod vicios aceasta poate avea efecte adverse, ulterior.
Așadar, drag cititor, dacă ai nevoie de copywriting și redactare de articole de calitate sau te interesează să începi o carieră pe acest drum, îți recomand să iei legatura cu echipa Romanian Copywriter.
Îi mulțumesc mult lui Cătălin pentru timpul acordat și sper să ne auzim și cu alte ocazii!
… iar ca sa scrii un scenariu bun, ca sa transmiti informatii de calitate, ca sa ai capacitate de procesare a informatiilor, ca sa inovezi etc iti trebuie muschi la minte si la suflet pe care ti-i formezi prin citit. Scrisul presupune citit la fel cum pictura presupune… ochi.
Si muzica urechi 🙂
Interesant articolul, multumesc
Oho, nici nu stii cat imi este de folos ce ai scris!
🙂 Ma bucur mult ca este util. Am cam fentat cu postarile in ultima perioada, dar revin in forta in curand!