Categorii: Fără categorie

Despre GPeC 2017 și de ce SEO este un fel de Networking

În urma participării mele la GPeC 2017 mi-am dat seama de două lucruri:

  1. Nu îmi prea place Bucureștiul
  2. SEO seamănă mult cu networking-ul

Bine, nu mă înțelege greșit. București este un oraș fain, dar pentru mine este mult prea mare și aglomerat. Lumea spune că te obișnuiești. Acum cine știe…

Gala Premiilor eCommerce, pe scurt GPeC, este cel mai important eveniment de eCommerce din România. Cu invitați precum Cyrus Shepard și Neil Patel, acest eveniment atrage atenția și celor din străinătate.

Iată și o poză cu mine, adresându-i o întrebare lui Cyrus Shepard, CEO la Fazillion Media:

La eveniment am făcut o grămadă de networking, iar de la speakeri am învățat următoarele lucruri interesante:

  • Deși avem în jur de 50% trafic mobil și 50% trafic pe desktop, traficul pe desktop nu e în scădere. Cel mobil se adaugă, nu înlocuiește.
  • Marketerii sunt văzuți ca cele mai de neîncredere persoane din lume (mi-ar plăcea să schimb asta, dar am nevoie și de ajutorul tău)
  • Oamenii dau click pe reclamele din Google doar în 2.6% din cazuri, ceea ce înseamnă că restul traficului este organic. #SEO
  • GoDaddy oferă servicii SEO de proastă calitate
  • Multe alte lucruri, pe care le voi împărtăși de-a lungul timpului pe SEOproject #staytuned

De ce seamănă SEO cu networking-ul?

Atunci când creezi un website, acesta este complet necunoscut, la fal ca un străin într-o încăpere plină de oameni care se cunosc. Pentru a fi luat în seamă, trebuie să faci cunoștință cu ceilalți oameni din încăpere și să le câștigi încrederea. Dacă mesajul tău nu este bun, oamenii nu vor rezona cu tine și nu le vei câștiga încrederea.

Fără încrederea și aprobarea celorlalți oameni, șansele tale de succes scad.

Imaginează-ți SEO ca pe un sistem de vot:

Ești în liceu și vrei să ajungi președintele clasei tale. Pentru a câștiga trebuie să aduni suficiente voturi. Ai varianta dificilă, de a fi un elev model și de a câștiga încrederea tuturor, sau varianta ușoară, de a mitui câțiva elevi cu bani pentru a te vota.

Dacă alegi varianta mai ușoară, riști ca ceilalti să afle și să le pierzi încrederea. Dacă alegi varianta mai grea, s-ar putea să nu câștigi în primul an, dar probabil în al doilea vei reuși.

La fel sunt și link-urile plătite. S-ar putea să funcționeze pe termen scurt, dar atunci când Google te prinde, e posibil să pierzi totul.

S-ar putea să te gândești „Stai puțin, de unde naiba știe Google că am plătit eu pentru un link?”. Ei bine… nu va ști din prima, dar pe baza unor tipare și teste, în timp își va da seama. Dacă dorești să ai un link sponsorizat, e mai bine să îl pui „nofollow”, pentru a le specifica motoarelor de căutare acest lucru.

Hai să vedem un alt exemplu:

E campanie electorală. Te întorci de la serviciu și îți amintești că nu ai mai verificat de mult cutia poștală. Te apropii de ea și realizezi că este îndesată cu hârtii colorate. Abia că mai găsești printre acestea facturile sau vreun mesaj important.

Acesta este SPAM-ul. Cu cât mai multe pliante vei trimite, cu atât vei deveni mai sâcâitor. Cel pentru care votul contează se va documenta înainte și își va crea o opinie educată despre persoana cu care va vota.

Cu SPAM și link-uri plătite s-ar putea să ai succes minor sau de scurtă durată, dar riscurile de a pierde totul sunt mari.

Cel mai bine este să câștigi încrederea celorlalte website-uri prin conținut de calitate, outreach și răbdare.

Te ajută un eveniment precum GPeC la SEO?

După cum am mai spus, SEO, mai nou, este un fel de marketing în sine. Pentru SEO, știm cu toții foarte bine că link-urile contează destul de mult. Dar în ziua de astăzi, nu mai este suficient să creezi link-uri: acum, trebuie să le obții.

Ca să obții acele link-uri, trebuie mai întâi să fii cunoscut și să câștigi încrederea altor administratori de website-uri.

Cum a spus și Neil Patel, dacă un necunoscut cere o fată în căsătorie la prima vedere, aceasta va spune cu siguranță nu. În schimb, dacă acel necunoscut o invită la o cafea, s-ar putea ca aceasta să accepte mult mai ușor invitația.

Atunci când ajungi ca Tom Cruise e posibil ca unele fete să vrea să se mărite cu tine și fără să le întrebi.

Cam așa sunt și link-urile naturale. Odată ce ai ajuns cunoscut și imaginea website-ului tău inspiră încredere într-un domeniu, lumea îți va menționa site-ul fără să îi mai contactezi. Ba mai mult, s-ar putea chiar să îți ceară ei permisiunea.

În cazul în care cineva te menționează fără să dea link, poți utiliza un instrument precum BrandMentions pentru a afla.

Cu puterea internetului, networking poți face acum oricând, oriunde. Cu toate acestea, cea mai eficientă manieră ar fi să mergi la un eveniment sau întrunire. Acolo vei cunoaște persoane importante și influente.

Desigur, dacă tu vinzi încălțăminte, un eveniment de digital marketing precum GPeC s-ar putea să nu îți fie prea de folos la nivel de networking. Există însă întruniri specifice pentru tine, precum prezentările de modă. Dacă ești implicat în industria fitness, orice eveniment de sport în aer liber prezintă o oportunitate bună de networking.

Networking vs Network Marketing

Deși am putea spune că e un fel de Marketing prin Networking, nu vreau să confundați Networking cu Network Marketing. Networking-ul ține de a cunoaște oameni și de a crea relații, iar Network Marketing-ul ține de a vinde unei/printr-o rețea (network) de cunoscuți.

De curând mă tot încearcă cei de la DreamTrips, WorldVentures, așa că m-am gândit să scriu și despre asta. E o companie de turism bazată pe un sistem MLM / Network Marketing.

Nu este SPAM, dar e probabil un exemplu mai slab de promovare directă.

Nu am nimic împotrivă cu Network Marketing-ul. Ba dimpotrivă, îl recomand. Dacă poți vinde ceva de calitate unui prieten, fă-o. Dar cu toții știm că network marketerii pot fi sâcâitori.

Eu nu rezonez cu ideea DreamTrips, deoarece ORICINE va spune că își dorește să călătorească și să facă bani din asta. Adevărul este însă că mai nimeni nu va reuși. Și sursa principală de venit pentru companie și afiliații din top sunt cei care nu se țin de treabă.

Dacă am spune în schimb – „Frate, fii atent! Vinzi telefoane mobile, ai cele mai bune reduceri la ele pentru tine și dacă îi înveți pe alții cum să vândă, le iei comision.” – ar mai suna la fel de atractiv?

Poți înlocui telefoane cu tractoare, mașini de spălat, etc. Am ales totuși telefoane deoarece, la fel ca turismul, e ceva ce (probabil) toată lumea vrea/are nevoie.

Amway nu îți promovează asta. Amway e țintit doamnelor cărora le plac cosmeticele și soluțiile de curățat. Acestea devin întâi cliente și, dacă doresc, pot și ele începe un business. Acest lucru se întâmplă pentru că la Amway, spre deosebire de DreamTrips, la bază se află produsul, nu mesajul.

Ce nu aș face eu în cazul DreamTrips:

N-aș contacta oameni pe Facebook să îi întreb dacă vor să vadă un filmuleț care le promite independență financiară. Nu cred că este foarte eficient (sau corect). Mai mult, cred ca atunci când cineva se va înscrie, habar nu va avea ce are de făcut și în cele din urmă se va lăsa păgubaș. Apoi, va zice că și-a luat țeapă => scade reputația industriei de Network Marketing.

Și tocmai din acest motiv, marketerii sunt văzuți ca cele mai de neîncredere persoane din lume.

Ce as face eu în cazul DreamTrips:

Mi-aș face un blog. Aș posta acolo cele mai tari oferte, ca să adun clienți. I-aș lua apoi în excursie cu mine ca ghid și i-aș ajuta să petreacă cel mai fain timp pe care l-au petrecut vreodată în viața lor, ca să vadă ce înseamnă DreamTrips, dacă tot se spune că este atât de fain. I-aș alege apoi pe cei care mi se par potriviți și i-aș contacta ulterior cu oportunitatea. Eventual, aș contacta direct doar persoane din zona de travel (ghizi, persoane de la diverse agenții, etc.).

În orice caz, nu m-aș implica, deoarece, pe lângă faptul că nu rezonează cu mine la nivel etic, turismul ca business nu mă prea interesează. Vreau să vizitez locuri, dar pentru mine, ca să le văd și atât.

La fel ca toate ghidurile despre cum să faci bani rapid pe net care îți promit că nu trebuie să știi nimic (FALS) așa și DreamTrips îți lasă de înțeles că faci bani mergând în vacanțe.

Iată spre exemplu niște statistici din Empower Network, un astfel de sistem. Guvernul American a obligat compania să le facă publice. Mă întreb oare, de ce?

92% din toți afiliații fac anual $55. În medie, desigur. Cei mai mulți fac 0. Din numărul total de afiliați care au făcut bani măcar o dată, peste 95% dintre aceștia câștigă în medie sub $18,000 pe an, o sumă foarte mică pentru costurile Statelor Unite, unde salariul mediu este în jur de $75,000.

Sunt destul de sigur că aceste statistici sunt probabil similare și în cazul DreamTrips.

Multi Level Marketing nu este un model sustenabil pentru mult timp. Cel puțin nu în maniera aceasta. Nu putem toți vinde același lucru. Dacă ați auzit despre Teoria celor 6 grade de separație… ei bine, acum sunt doar 3,5 grade de separație.

Scopul principal al Networking-ului este să te faci cunoscut, să creezi relații strânse și de lungă durată și să îți creezi o imagine care inspiră încredere.

Mi-a plăcut extrem de mult la GPeC 2017. Am cunoscut mulți oameni extraordinari și am aflat câteva lucruri noi pe care abia aștept să le împărtășesc cu tine în articolele viitoare.

Dacă ai fost și tu la GPeC anul acesta sau în trecut, spune-ți părerea despre eveniment în secțiunea de comentarii. Sunt curios 🙂

Adrian Cojocariu

Share
Publicat de
Adrian Cojocariu

Recent Posts

Optimizare SEO: Ghidul Esențial pentru Îmbunătățirea Vizibilității Online

În lumea digitală de astăzi, vizibilitatea online este cheia succesului pentru orice pagină web. Aici…

5 luni în urmă

WhitePress | Platformă de Advertoriale & Content Marketing

Acum ceva timp am avut o discuție cu Darius Mureșan, platform manager la WhitePress. Darius…

5 ani în urmă

Cum să implementezi GDPR pe site-ul tău în 5 pași simpli (Actualizat 2020)

Disclaimer: Înainte de a începe, doresc să specific faptul că nu sunt un expert acreditat…

7 ani în urmă

Importanța conținutului în SEO și sugestii pentru un conținut mai eficient

Optimizarea pentru motoarele de căutare se află în continuă schimbare. În fiecare an, noi actualizări…

7 ani în urmă

Totul despre date structurate | Rezultate îmbogățite vs. Rezultate recomandate

Probabil ai auzit deja despre date structurate. Ai văzut poate că sunt un fel de…

7 ani în urmă

Ce schimbări SEO semnificative adus Google în 2017? | SEOproject

Deși nu au fost multe actualizări de bază ale algoritmului, 2017 tot a fost un…

7 ani în urmă