Greșeli SEO comune pe care le fac antreprenorii cu StartUp-urile lor

Săptămâna trecută am avut ocazia să discut cu Alex Arghirescu (#Zmeu), digital marketer și co-fondator la KDVR Clothing.

Cu acest proiect ce a început mai mult ca o ambiție personală, Alex a reușit să vândă haine făcute în România tocmai în Statele Unite ale Americii.

Mă bucur mult că am purtat această conversație, deoarece a fost cu siguranță cea mai interesantă și motivațională din acest an.

Subiectul a deviat în multe direcții, de la digital marketing la experiențe și lecții de viață. Am încercat totuși să mențin pe cât posibil legătura cu optimizarea, pentru a putea produce și conținut relevant blog-ului meu.

Despre Alex Arghirescu și KDVR Clothing

S-ar putea spune că Alex știe câte ceva atât despre gestionarea unui start-up, cât și despre SEO, deoarece le-a simțit pe amândouă pe pielea lui.

Este un foarte bun exemplu de „bad boy gone good”. Povestea lui seamănă bine cu o altă poveste, intitulată „Confesiunile unui spammer Google”.

Puteți citi această poveste în arhiva web a unui fost blog de-al lui Alex. E foarte interesantă.

Alex și-a început cariera în SEO promovând filmulețe și parole pentru jocuri, utilizând metode SEO BlackHat.

Acesta a transformat cămara bunicii sale într-o adevărată fabrică de conturi false, operând în ea peste 30 computere cu care spama internetul. Deși a mers bine o perioadă…

„După 3 luni, când îți era lumea mai dragă, pica totul dintr-o dată. Nimic nu mai mergea.”

Totuși, pe lângă dezamăgirea monetară, lui Alex i-a stat pe cap și una din regulile de aur ale lui Patt Flynn de la SmartPassiveIncome, cunoscută sub numele de ‘testul bunicii’.

„Nu aduceam valoare nimănui… Mi-am dat seama, literalmente, că nu fac ceva de care bunica ar putea spune că este mândră.”

După multă derivă și căutări interioare, acesta s-a regăsit în cele din urmă tot în digital marketing, dar de această dată cu o abordare etică.

Așa a apărut și KDVR Clothing. Împreună cu un prieten și cu puțin ajutor de la tatăl său (tatăl lui Alex, nu al prietenului), după foarte multă muncă, proiectul a devenit în sfârșit realitate.

analiza seo startup

În urma celor povestite de către Alex, m-am gândit să-l întreb:

Ai mai aplica astăzi strategii SEO BlackHat la un site precum… KDVR, să zicem?

„Îți dai seama că nu! Numai când mă gândesc cât am zugrăvit la depozit… Să mă penalizeze Google pentru așa ceva… Lui Google nu-i pasă că ești milionar, sau ultimul sărac. Oricât de priceput ai fi, la un moment dat, cu astfel de tehnici, cumva tot te prinde și îți dă în cap.”

Mă bucur mult că am putut da povestea lui Alex ca exemplu pro SEO etic. Nu doar că elimini riscurile, dar rămâi și cu mintea împăcată.

Deși Alex mi-a mărturisit că nu a avut timp să dezvolte o strategie de optimizare și promovare, am verificat website-ul și am observat că are o fundație solidă pe baza căreia poate construi ușor una.

Voi folosi acest site ca exemplu pozitiv în lista următoare de greșeli pe care mulți antreprenori le fac.

Apelezi din prima la o agenție SEO

Mulți nu au norocul lui Alex, să știe că spam-ul ține doar 2-3 luni. Și problema nu este doar asta, ci faptul că odată ce o penalizare a fost aplicată, este incredibil de greu de scos.

De fapt, mulți habar n-au că mai toate agențiile practică astfel de tactici.

Tocmai din acest motiv promovez atât de mult ideea de a avea o echipă proprie de SEO. Riscuri minime, control total.

Dacă ești la început, ar trebui să știi totul despre SEO. Uneori, poate fi singurul diferențiator care să îți dea un avantaj în fața competiției.

Iată cum poți identifica rapid o agenție suspectă:

  • Îți promit poziția 1 în timp record
  • Oferă pachete lunare de link-uri
  • Au prețuri fixe în funcție de pachet
  • Nu menționează nimic despre conținutul de pe site

Bine, nu mă înțelege greșit. Există și multe agenții bune, care îți vor crea campanii solide. Secretul este o colaborare de lungă durată, bazată pe transparență și încredere.

Nu alegi un domeniu potrivit

Domeniul pe internet este numele brand-ului tău. Dacă ți-ai ales un domeniu nepotrivit, nu vei putea niciodată să te extinzi cu adevărat.

Cea mai des întâlnită problemă este alegerea unui domeniu identic cu cuvântul cheie țintit (EMD).

Această abordare o iau multe firme mici, la recomandarea diferitelor agenții, care le creează și site-urile.

E adevărat, aceste domenii funcționează încă, în special în România. Un exemplu ar fi „haine ieftine si bune”.

Depinde dacă vrei să ai doar un magazin online, sau dacă vrei să ai un brand în sine.

Cum ar fi fost dacă domeniul website-ului lui Alex era www.cumparahaine.ro? Mai exista vreun brand? Mai exista Karma, Devotament, Virtute și Respect?

O altă problemă este că, de multe ori, lumea nu se gândește la potențiale conflicte în căutări, sau la alte brand-uri.

De exemplu, kdvr.com este un website de știri din SUA. Acum… e un website local, destul de mic, dar dacă ar fi ca CNN, ar pune mari probleme brand-ului. Chiar și acum, e posibil ca atunci când clienții caută doar KDVR, Google să nu știe întotdeauna dacă să afișeze știri sau haine.

Nu spun că este neapărat o greșeală, dar aceste lucruri trebuie luate în considerare la alegerea unui brand/domeniu web.

O greșeală similară a făcut în trecut sora mea, când și-a achiziționat domeniul peppa.ro. Ea și-a dorit să creeze un brand din asta, neștiind că există deja un brand internațional sub acel nume.

Schimbările de domenii sunt destul de dificile. Chiar și atunci când sunt făcute ca la carte, pot exista scăderi în motoarele de căutare.

Ignori aspecte tehnice importante

Conținutul e rege, corect? Ei bine… da este. Dar acesta trebuie și promovat. Iar promovarea necesită timp și bani.

Este destul de greu să obții link-uri naturale către website-ul tău, deoarece nu ai control asupra acțiunilor altora.

Ai, în schimb, control asupra website-ului tău, așa că poți rezolva ușor cele mai comune probleme tehnice.

Viteza de încărcare:

Viteza de încărcare a site-ului influențează enorm rata de conversie.

viteza mica scade rata de conversie
Imagine luată de pe site-ul oficial GPeC

La nivel de viteză, imaginile au cel mai mare impact. Asigură-te că nu le încarci prea mari în mod inutil și că acestea sunt optimizate cu un plugin precum WP Smush sau un instrument precum TinyPNG.

Pe scurt, dacă vrei să crești viteza de încărcare a website-ului tău, trebuie să ai un server bun, să optimizezi imaginile, să utilizezi memoria cache și să menții conținutul HTML, JS și CSS cât mai redus ca dimensiune.

Tema / design-ul website-ului poate de asemenea influența viteza de încărcare a website-ului și chiar și alte lucruri.

Structura URL:

Cea mai mare greșeală la începători, în special în zona eCommerce, este structura URL.

Aceasta este fie foarte încărcată, fie este complet haotică și conține numere sau semne ciudate.

Prea multe categorii = prea multe click-uri până la produs, ceea ce distrage utilizatorul și scade rata de conversie.

Alex a optat ca produsele să facă parte din categorie în URL:

https://www.kdvrclothing.com/collections/men/embroidered-relic-white/

Acest lucru nu va fi o problemă dacă nu adaugi același produs în mai multe categorii, caz în care vei crea conținut duplicat. Dacă vei adăuga același produs în mai multe categorii, o variantă mai bună ar fi să pui subdirectoare separate pentru produse și categorii:

www.site.ro/categorie/subcategorie
www.site.ro/produs/nume-produs

Unele platforme CMS precum WordPress nu permit existența a două pagini cu același nume (tees):

https://www.kdvrclothing.com/collection/men/tees/
https://www.kdvrclothing.com/collection/women/women-tees/

Observați cum WordPress evită să aibă pagina ‘tees’ de două ori, forțând astfel dublarea cuvântului ‘women’ în URL? Acest lucru poate fi remediat utilizând un Plugin pentru link-uri.

La fel ca o schimbare de domeniu, orice schimbare de URL poate duce la modificări drastice în rezultatele din Google. Tocmai de aceea e bine să îți stabilești din prima o structură clară și bună și să o păstrezi pentru totdeauna.

Dacă ai de gând să modifici adrese URL, asigură-te că redirecționezi vechea variantă către cea nouă.

Separi complet SEO de celelalte canale de marketing

Dacă tratezi SEO în izolare, vei rata aproape orice ocazie să obții link-uri naturale.

Optimizarea nu este soră cu celelalte metode de promovare. Aceasta le înglobează. O mulțime de factori contează pentru SEO: conținut, rata de conversie, viteză, interacțiuni pe social media, etc.

Tocmai din acest motiv este atât de important să gândești totul în ansamblu și să nu te uiți doar pe ce loc ești în Google.

SEO nu poate exista fără un design frumos, fără monitorizarea corespunzătoare a website-ului și fără o prezență socială.

Optimizarea poate fi făcută chiar și offline, prin SEO networking. De fapt, așa ai chiar cele mai mari șanse să obții link-uri către website-ul tău.

Și, dacă ai crezut cumva că PPC n-are nici o treabă cu SEO…

Nu folosești date din PPC/Adwords pentru SEO

Google a început să ascundă numărul de căutari lunare pe cuvinte cheie, pe motive de ‘confidențialitate a utilizatorului’. Cu toate acestea, numerele sunt mult mai exacte atunci când ai campanii plătite, ceea ce denotă altceva.

Rezultatele din Planner-ul de cuvinte cheie pentru un cont gratuit sunt foarte diferite de cele din Planner-ul unui cont cu buget ~300 euro pe lună:

Cont gratuit rezultate Planner Google
Rezultate Planner Google cont gratuit
cont platit rezultate planner google
Rezultate Planner Google cont plătit

După cum vezi, rezultatele în contul plătit sunt mult mai exacte.

În analytics poți vedea de asemenea și de pe ce căutări îți vin click-urile. Poți folosi aceste informații pentru a crea conținut util în jurul unor subiecte căutate.

Nu iei SEO în serios

Dacă nici după toate cele de mai sus nu te-am convins că ar fi important să te ocupi de SEO de la bun început, atunci poate următorul lucru te va convinge:

procentaj click-uri platite vs click-uri organice
Grafic luat de pe Moz ce arata nr. de click-uri pe reclame vs. nr. de click-uri pe rezultate organice

Graficul anterior arată câte click-uri se dau pe reclame (roșu) față de câte click-uri se dau pe rezultatele organice (albastru), în medie, la căutări pe Google.

După cum vezi, lumea dă click pe rezultate organice în aproape 98% din cazuri. Acest lucru demonstrează destul de clar că SEO > PPC, chiar dacă bugetul alocat este în general de 10 ori mai mic.

SEO este un proces ce are nevoie de timp pentru a da roade. Cu cât începi mai din timp, cu atât îți va fi mai bine.

Dacă plănuiești să începi un website, ia în considerare aceste sfaturi. Urmărește blogul meu pentru a afla tot ce trebuie să știi, iar dacă ai întrebări, propuneri sau sfaturi, te invit să lași un comentariu.

Îi mulțumesc încă o dată lui Alex pentru că m-a ajutat cu acest articol și îi doresc mult succes cu proiectul său!

 

Lasă un comentariu

Shares

SEOproject utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website. Prin continuarea navigării, confirmi că ești de acord cu termenii și condițiile site-ului, cu politica de confidențialitate precum și cu politica de cookie-uri.